DESPRE INOT

 

Pagina principala

INTRODUCERE. Termeni, notiuni aproape uitate

PSYCHE si inotul

DESCRIEREA ANALITICA A TEHNICII DE İNOT SPORTIV

ARHIMEDE, NEWTON, BERNOULLI, FROUDE- REYNOLDS .... la iNOT

iNOT -  EVOCARE ISTORICA

DESPRE INVATAREA İNOTULUI

DESPRE PRACTICAREA INOTULUI ANTRENAMENTUL

INOTUL mijloc de salvare si prevenire a accidentelor in apa

SCUBA

CONCURS, SISTEMUL COMPETITIONAL

Controlul medico-sportiv

 

SCUBA

DECOMPRESIUNEA 

 

            Legat de activitatea de plonjare la mare adancime, in 1907, fiziologul Haldane a intocmit primele tabele in care erau calculati timpii de decompresiune, adica fragmentarea reveniri in mai multe statii fiecare cu durata si adancimea optim calculata pentru a facilita revenirea la suprafata, in conditii de perfecta stare de functionalitate a organismului (regimul optim de decompresiune).

            In cazul plonjarilor la mare adancime, azotul din compozitia aerului destinat actului respirator, in functie de adancime+durata scufundarii, tinde sa se dizolve in mediile lichide ale corpului (in sange indeosebi), fenomen fara urmari negative in sine.

            Odata cu revenirea spre suprafata, odata cu inceperea scaderii presiunii subacvatice, azotul tinde sa iasa din mediile in care s-a dizolvat (efectul 'sifonarii' sangelui), iar daca aceasta iesire se produce brusc, azotul iesit poate forma niste bule de gaz care vor circula odata cu sangele prin organism.

            Prezenta unei astfel de bule pe portiuni mai lungi sau scurte, la nivelul SNC, poate afecta functionalitatea de sistem a organismlui, asemenea embolii fiind grav lezatoare si periculoase, degradante pentru integritatea organismului.

            Prevenirea unor asemenea urmari nedorite este realizata prin programarea unor 'statii' de decompresiune, fiind vorba in mod practic de oprirea scufundatorului (dotat cu aparatura de scufundare autonoma), la diferite adincimi+durate precise, tocmai spre a permite eliminarea treptata a azotului din sange, evitandu-se astfel formarea bulelor de azot si deci pericolul unor embolii cu urmari grave; aceste manevre prelungesc durata scufundarii cu un timp care depaseste sensibil pe cel al scufundarii propriu-zise, 'statiile' cele mai lungi sunt planificate la adancimea de cca. 20m (22 min.), la 10m (35 min.) si la 3m (cca.60 min.).

            In ultimul timp, decompresiunea se face in barocamere speciale aflate la nivelul marii (pe nava care insoteste scufundatorii), incaperi in care se pot simula conditiile de presiune de la diferite adancimi fara ca scufundatorul sa fie lasat singur in apa marii...

 

© 2007 Mircea olaru, Despre Inot

 

 

© 2007 Mircea olaru, Despre inot