DESPRE INOT…

UNELE PRINCIPII DE BAZA ALE PREGATIRII

Accesibilitatea - principiu pedagogic aplicat si in metodica de invãtare-perfectionare a inotului in diferite faze de insusirea tehnicii sau in dozarea efortului.

Subiectivismul in aprecierea accesibilitatii poate fi atenuat prin utilizarea unor exercitii sau structuri optimale de efort, derivate din modelul final de concurs.

Acestea se programeazã in antrenament sub forma unor operatii algoritmice (exercitii de baza) menite sã asigure indeplinirea sarcinilor si atingerea obiectivului final pe cele mai precise, cunoscute, simple si usoare cãi (eficientã).

Ea trebuie permanent raportatã la limita de adaptare a organismului la efort pentru a solicita treptat functiunile acestuia in vederea atingerii saltului calitativ scontat.

Principiul se aplicã in mod diferentiat functie de :

Efort (volum, intensitate, complexitate)

Natura solicitarii (cf. periodizarii)

İn functie de Sex, Varstã, (age goups)

Stagiu de pregatire (incepatori, avansati, ..)

Particularitãti individuale (biotip, functiuni) Procedee Tehnica sportiva (specializare),

Idem- Proba de concurs (consacrare).

Munca antrenorului trebuie sã fie orientatã in principal in directia respectãrii Principiului Accesibilitatii (antrenorul) adresat abil cu Calitatea memorarii creatoare (copilul).., care pun in evidentã priceperea profesionalã mai ales in perspective atingerii unor inalte rezultate sportive ulterioare ale ambilor…...

Aplicarea principiului presupune parcurgerea urmãtoarelor jaloane: de la cunoscut la necunoscut, de la simplu la complex, de la usor la greu, de la apropiat la depãrtat, etc.

In analiza unor prestatii ‘model’ al accesibilitatii, la inotatoarele din ex-DDR, s-a remarca un mod perpetuu de a aborda tactic si in fond fiziologic – graficul probei de concurs in probele cele mai reprezentative ale inotului sportiv – cele de 200m

Cum era firesc primul 50m avea valoarea cea mai ridicata (era ajutat de start si de lipsa oboselii), al doilea 50m aparea la valoare mai modesta (iarasi firesc – in fond lipsa startului si aparitia primelor semene de oboseala putea genera o valoare mai slaba a acestui intermediary); acum intervine surpriza – cel de-al treilea 50m, la care orice inotator incepe sa incerce a reface ceva din performanta asteptata – avea valoare cea mai slaba (!).., in schimb cea de-a 4-a lungime, finala avea valori care o situau pe locul 2 in graficul de concurs; deci se inota astfel: primii 50m cu valoare 1, urmatorii 50m cu valoarea 3, al 3-a lungimei cu valaorea 4 iar ultima cu valoarea 2-a.

(vezi ‘’degradeul intermediarelor la 200m)

In aceste conditii s-a conceput o scalare a performantelor (cf. principiului Accesibilitatii) astfel – pornind de la valorile timpilor intermediari ale recordului mondial sau a unui timp de campion… am degradat intensitatea fiecarui bazin cu cate o unitate ( o secunda), evident timpii deveneau din ce in ce mai slabi dar in acelasi timp modelul era respectat in conditii de accesibilitate.

Ideea de la care s-a pornit era ca modelul unui viitor record mondial poate fi exersat inca de la varste timpurii sau cu eforturi bine tolerate – totul era ca cel de-al 4-lea bazin sa fie facut in conditii explosive, cu o angajare aproape fara limite (vom mai reveni).

Continuitatea pregatirii - trasatura cu rang de principiu important, fara de care nu se poate accepta ideea de desfasurare a unei activitati rodnice si eficiente in sport, mai ales la inotul sportiv, dar si in alte forme de activitate umana...;

Respectand acest principiu, poate fi urmarit procesul de adaptare la mediu (intern, extern) (a), antrenorul poate urmari complexitatea fenomenului biologic si sa sistematizeze pregatirea in trepte accesibile prin care sportivul reuseste sa se adapteze la sarcinile antrenamentului (b);

Iata tabelul cu ‘degradeul’ amintit:

(Dupa INOT – Manual metodic, M. Olaru, ed. Sport-Turism 1982, Buc.p.217)

[Aceasta structura degradata de efort trebuie repetata pana la automatizare –

cu acelasi model anterior prezentat]

Metoda de antrenament continuu, cu variantele sale "continuu-uniform" si 'continuu-variabil', presupune exersarea unor miscari in regim de efort asemanator si simetric organizat, fara intreruperi, pauze, timp in care specificitatea efortului este reprodusa si mentinuta in mod constant.

Procedeul de inot continuu-uniform este caracterizat a fi exersat pe durate de timp in care efortul depaseste 5-6 min. pana la cca.20 min. Este recomandat a fi asociat la executii cu tehnica globala de inot ( nu doar cu picioarele sau numai cu bratele ..!).

Procedeul de inot continuu-variabil este caracterizat cu exersari cu durata totala ceva mai lunga (10 - 30 min) avand combinatii de cel mult 3 forme de efort (de regula doua); la acest procedeu se poate adopta indicatia de a inota:

- defalcat (alternanta de inot cu picioare si brate);

-varianta Fartleck: alternarea efortului intens cu efortul moderat,

- alternarea intr-un procedeu prioritar cu un procedeu secundar, s.a.

Fiecare din aceste procedee ale metodei trebuie sa fie adecvate diferitelor nivele de pregatire (varste, diferentieri pe sexe), structuri ale pregatirii ( incepatori, avansati, performanta).

Multilateralitatea pregatirii - practicarea inotului este unanim apreciata ca o forma de miscare armonioasa, care ajuta cresterea organismului fiind un sport de o mare complexitate …

Din acest punct de vedere inotul trebuie privit ca un sport complementar, ajutator, care alaturi de gimnastica, jocuri si atletism poate asigura caracterul multilateral al motricitatii umane.

Analizat din interiorul activitatii de inot sportiv, problema multilateralitatii trebuie abordata in planul stapanirii tehnicii de concurs (4 procedee, start, intoarceri) care ar putea fi o cale de a spori, fara a stresa sportivul, volumul de inot (se evita folosirea monotona a aceluiasi procedeu, schimband periodic tehnica de inot), iar pe planul cresterii gradului de antrenament, stiind ca inotul in sine nu ofera stimuli superiori, maximali pentru dezvoltarea Fortei, Vitezei sau chiar Mobilitatii, este absolut necesar sa se prelucreze aceste calitati pe uscat, prin lucru nespecific, care iata este fie generator fie consecinta a multilateralitatii.

Multilateralitatea ca preocupare metodica a avut si perioade de exagerari; specialistii introduceau in continutul lectiilor de antrenament un ‘coctail’ de exercitii si mijloace, inotul, nu de putine ori, ajungand ‘pe planul secund’…

Astazi se stie cu suficienta precizie care sunt caile si mijloacele complementare inotului care induc pregatirii caracterul de multilateralitate, astel:

- pentru elevii pana la 10 ani (stagiile de invatare, perfectionare) practicarea inotului nu trebuie sa excluda educatia fizica desfasurata in principal la scoala si in particular inaintea lectiilor de inot (cand antrenorul de inot poate deveni chiar ‘suplinitorul’ profesorului de educatiei fizica din clasa, din pacate …!).

- pentru elevii din grupele de avansati se va apela, mai ales, la ‘gimnastica inotatorului’ (complexe speciale destinate dezvoltarii mobilitatii, fortei, rezistentei sub forma antrenamentului in circuit etc), alergari moderate din arsenalul atletismului (readucem in atentie ski-fondul, acolo unde conditiile permit), jocurile sportive (in deosebi baschetul)

- pentru sportivii consacrati trebuie sa nu se uite lucrul la simulatoare biokinetice si jocul de baschet (minimal) prin care diversificarea pregatiri devine o cale de asigurare a multilateralitatii, de alungarea monotoniei si cresterea interesului fiecarui sportiv care are deja o specializare stricta, uneori stresanta.

Continutul eforturilor din antrenamente (complexitate, volum intensitate) nu poate fi disociat de termenii unor actiuni cum ar fi 'sustinere', 'revenire', 'refacere' care se adreseaza atat activitatii metabolice dar si sferei psihico-mentale ale sportivului perfect sanatos.

Sustinerea reprezinta, cel mai ades, interventia sub forma verbala a antrenorului (m-am ferit sa spun 'interventia fizica'...), dar, la nivelele superioare se refera, mai ales, la administrare (sub supravegherea direct-medicala) a unor tehnici de antrenament psihologic sau produse farmacologice care sunt menite a ridica standardul functional al metabolismului de efort la cerintele consumului ridicat impus de intensitatea mare a diferitelor exercitii programate de antrenament.

Revenirea se refera, mai ales, la perioada imediat consecutiva efortului si are drept reper de referinta compensarea functiilor cardio-respiratorii (in speta FC); revenirea este cel mai ades corelata cu 'intervalul' de odihna (vezi DIRT) si ea poate avea doua ipostaze: 'revenire completa (cu o durata confortabila cand organismul are suficient timp pentru a ajunge la valorile functionale apropiate de standardul numit 'de incalzire', cu achitarea totala a Datoriei de 0xigen) si 'revenire incompleta'(cu durata mai scurta, prin care organismul incomplet refacut este conditionat de a se adapta la specificul unui metabolism insuficient desfasurat, in Datorie de 0xigen de mai multe valori cf. intensitatii efortului / vezi antrenamentul cu intervale).

Teoretic, consecutiv efortului, revenirea este perioada cand organismului ii sunt compensate o serie de cheltueli contactate in timpul efortului (vezi 'datoria de oxigen') urmata de o perioada de 'supracompensare' cand capacitatea functionala a organismului se afla la parametri superiori, perioada cea mai indicata de a incepe o noua repetare a efortului.

Practic, antrenorul trebuie sa 'invete' a intui, deslusi aparitia 'supracompensarii' fara a avea prea multe instrumente sau aparatura stiintifice, foarte rar, poate beneficia de recomandarile biochimistului care poate situa momentul inceperii supracompensatiei dupa testarea lactacidemiei de efort.

Deci, in final, tot 'ochiul' antrenorului este acela care poate rezolva problema, 'ochi' care este gasit in ceea ce stim toti ca inseamna "secretul meseriei"...

Refacerea se refera la perioada diurna, ciclica a regimului de viata sportiva si are in vedere reechilibrarea morfo-functionala a organismului; este vorba de aprovizionarea cu vitamine, saruri minerale, refacere a masei proteice s.a.

Si refacerea este supusa unei activitati fazice, in val, putand aminti de ipostaza refacerii complete (cca. 40 de ore pentru masa proteica...) sau cea a refacerii imcomplete - care daca se repeta dese ori va genera forme ale supra-antrenamentului, epuizarii etc( vezi S.G.A.-ul).

Daca pentru revenire nu au fost cautate substante farmacologice care sa faciliteze aceasta forma (amintim totusi posibiltatea inhalarii de oxigen sau a ozonarii volumului de aer imediat apropiat sportivului...), in cazul refacerii + sustinerii se pot concepe 'retete' care sa rezolve fericit problema (regim alimentar si de odihna, psihoterapie, fizioterapie, substante energetice naturale sau artificiale atent dirijate de medic), fara a ajunge sub incidenta interdictiilor tehnicii doping incriminate de CIO/MOC .

(foto montaj – colectie personala)

Iata un tablou inotcmit de Dl. Prof.univ. Dr. Ioan Dragan avand principalele substante folosite in Sustinere / Refacere, substante care nu au nimic in comun cu cele dopante:

(vezi anexa nr. 15 in format mai mare…)