DESPRE INOT…

Starturile, intoarcerile de concurs.

Initiere in ’scoala sariturilor si a intoarcerilor’

Inca din primele lectii, chiar de la primul contact cu apa, cu lectia/cursul de inot grupa de elevi trebuie sa inceapa apropierea de aceasta posibilitate de a lua contact cu apa: sariturile (iar pentru ca bazinul asa o cere – si cu tehnica intoarcerilor- impingerile de la perete...)

De la bun inceput trebuie sa facem o precizare de ordin terminologic: ce cuvant ar fi mai corect sa folosim – saritura sau plonjon ?

Folosind ’saritura’ il sugestionam pe incepator, evident, sa sara; in reprezentarea pe care o are despre saritura el mai gaseste o mica sansa de a evita, de a scapa de apa si consecintele sunt cele arhicunoscute...; in cealalta expresie – plonjon, elevul are tot ce-i trebuie pentru a intelege ca de fapt i se va cere sa intre intins in apa si numai in finalul acestui plonjon va exista o saritura (elanul + zborul) care va dirija plonjonul cat mai spre inainte.

Deci initiere in scoala sariturilor care se va transforma in tehnicile de luarea startului in proba, poate incepe cu invatarea – plonjonului.

Prima cerinta – elevul va evita sa sara; lui i se va solicita ca din pozitia stand-asezat pe marginea bazinului sa efectueze o aplecare intinsa spre inainte, pana capul ii atinge, depaseste chiar, genunchii, astfel ca corpul sau sa se dezechilibreze singur si, normal, sa cada in apa. Acest ’pre-plonjon’ in sarcina unui incepator, care nu stie sa inoate, poate fi dificil iar instructorul trebuie sa aibe in atentia sa o modalitate care sa convinga elevul ca nu-l paste nici o primejdie.

A doua cerinta este ca elevul sa fie capacitat cu ideia ca odata plonjat (cazut ...) in apa trebuie sa ajunga cu corpul cat mai intins, cat mai nemiscat si cu un control sigur al starii de relaxare activa (pluta ventrala).

A treia cerinta ce trebuie implimentata abil de instructor este cea prin care elevului i se cere sa reziste la tentattia, nevoia de a iesit imediat din apa, din pozitia de pluta – ci din contra sa aibe rabdarea deplina pentru a mentine pozitia intinsa in pluta ventrala fara nici o miscare, situatie care odata indeplinita da incepatorului senzatia autentica de plutire si inaintare; i se va spune ca acesta nu este un exercitiu de inot... ci un exercitiu de rabdare, rabdarea de a sta intins, plutind fara miscari si fara aer...!!!!’

A patra cerinta este ca dupa mai multe reusite elevul care pluteste sa inceapa executia miscarilor de picioare, apoi si cele de brate – toate in regim de apnee (inot scoala)

Ultima cerinta este ca fiecare repetare sa-i aduca o distanta mai mare de plonjare, o durata mai sigura de plutire din elanul plonjonului si numai dupa acestea sa initieze , intai miscarile de picioare si numai apoi cele de brate (coordonarea la cca 6 batai de picioare o vaslire sau un ciclu complet de miscare cu bratele).(vezi Anexa nr.1C)

Startul din apa in pluta ventrala

Face parte din algoritmul invatarii plutirii libere fara ajutorul miscarilor.

Deci -dupa insusirea scufundarilor libere (bobing) cu sau fara expiratie, se incearca invatarea ’Oului de Pasti’ (din care elevul va sti ca corpul sau poate pluti liber, fara miscari ajutatoare), apoi acest exercitiu se va executa cu spatele la perete astfel incat elevul sa poata aseza talpile pe acesta imediat dupa scufundare si odata cu ducerea bratelor spre inainte sa execute si impingerea in perete – astfel va ajunge in pluta ventrala (semi-start din apa)

Etapa urmatoare este identica dar fara a executa plutire in Ou de Pasti ci direct prin: usoara inaltare a corpului cu inspiratie avand o palma in sprijin pe marginea bazinului si talpile pe perete, renuntare la sprijinul palmei si scufundare libera sub apa avand talpile pregatite, simetric, pentru impingere, apoi - conducerea bratelor spre inainte in coordonare cu impingerea in perete, plutire libera, apoi miscarile cerute in exercitiu (picioare, brate, cu sau fara respiratie etc.)

Startul din apa – procedeul Spate

Exercitii de initiere:

din sprijin ghemuit cu fata la marginea bazinului, retragerea palmelor langa solduri, scufundarea capului si a trunchiului, picioarele ramanand ghemuite cu talpile pe perete; cand capul, trunchiul ajunge, sub apa, intr-o pozitie paralela cu suprafata apei, impingere si efectuarea plutei dorsale cu bratele la solduri

- idem, dupa retragerea sprijinului palmelor si scufundarea capului, trunchiului, palmele sunt conduse spre inainte pe un traseu cat mai apropiat de suprafata corpului, odata ajunse inainte, bine intinse-deasupra capului, se va efectua impingerea din perete si se va ajunge in pluta dorsala cu bratele intinse deasupra capului, pozitia ideala+corecta de lucru in procedeul Spate.....

Startul propiu-zis ; startul de sus.

Miscarea propusa spre invatare ar trebui sa fie cel denumit de toata lumea ’grab-start’ (sau start furat, pe romaneste); la acest start, plonjonul pare mai evident decat la celelalte procedee clasice de start (unde elanul pregatitor era realizat prin miscari ale bratelor..).

Prima cerinta: asezarea pentru lansare: - talpile sunt asezate la o departare convenabila, unitatea de masura fiind cea de marimea umerilor in proiectie spre platforma de bolk-start (unii sportivi nu isi aseaza talpile simetric la marginea platformei si prefera ca o talpa sa fie retrasa si astfel sa participe dinamic la luarea startului...)

- trunchiul executa o aplecare, indoire spre inainte compensata de o flexie din genunchi – atat cat sa li se permita palmelor a apuca marginea platformei in scopul unei participari la impingerea in plonjon.

A doua cerinta este cea de a pastra aceasta pozitie pana la senmalul de start, dar in pozitie cit mai avansata de pierdere a echilibrului ( la inot startul este unic si cei care rateaza sunt descalificati, mare atentie deci...!)

(grafica - FINA Swimming manual, Seul, 1988)

A treia cerinta este legata de initierea elanului de plonjare: palmele, bratele sunt propulsate spre inainte, energic; dezechilibrarea de plonjon este completata de impingerea, destinderea picioarelor (aici se poate vorbi de o saritura... dar ea este perfect orizontala cu oglinda apei)

A patra cerinta – nu se investeste timp prea mult pentru a zbura..., ci parca se cauta o intrare cat mai rapida in apa, spre/pe suprafata ei stiindu-se ca a lasa corpul sa se scufunde prea mult – acest lucru il va’inamoli’, adversarii se vor duce... iar cel in greseala va porni tarziu in cursa.

Ultima cerinta este legata de necesitatea ca impulsul dat de miscarea picioarelor sa fie energic pentru ca iesirea corpului la suprafata sa se faca in maximum de viteza.

(grafica FINA - Swimming manual, Seul, 1988)

La probele de Bras sau Fluture-delfin faza zborului poate avea o traectorie mai inalta, tocmai pentru ca plonjonul sa fie mai adanc decat la probele de craul; acest lucru – stiind ca dupa startul de Bras inotatorul are permisiunea regulamentara de a efectua o vaslire lunga de brate fara respiratie+ o unica ondulatie delfin, elemente care-l avantajeaza in intentia normala de a conserva cat mai mult timp viteza capatata initial dupa startul plonjat; delfinistii au si ei permisiunea regulamentara de a inainta pe sub apa cu ondulatii energice pe o distanta de pana la 15m, asa ca si la aceste probe zborul va fi ceva ma inalt iar intrarea ceva mai adanca.

(Grafica - Iujnii plovet, P. Makarenko, Fizkultura i Sport, Moskva, 1983)

Startul din apa in probele de inot Spate

Termenul folosit pentru celelalte exercitii efectuate din pozitia pluta-ventrala este acelasi si pentru startul la procedeul Spate – plonjonul pe spate. El pare ca se potriveste si mai bine cu elementul tehnic urmarit.

Exceptand procedurile de start solicitate de regulamentul oficial al probelor de inot (protocol, comenzi arbitru s.a.) executia tehnica are urmatoarele cerinte:

1. asteptarea semnalului de start presupune si pregatirea unui plonjon eficient: apucarea barelor de sprijin avand bratele intins-relaxate (a), asezarea talpilor pe perete in locatie asimetrica (o talpa mai sus, cealalta cu 1/2 mai jos, conform preferintelor..)(b), genunchii ajung cu putin peste suprafata apei (c)

2. asteptarea ia sfarsit cand arbitrul comanda ocuparea locurilor; acest moment presupune ca spatistul sa se incordeze, gata de a plonja-intins pe spate dar poate fi tratat si fara nici o pregatire speciala (ghemuire cu capul apropiat de perete etc). La acest moment pregatitor corpul iese mai mult din apa, bratele sunt indoite la coate, fruntea se afla langa perete, corpul este strans ca un arc care la pocnetul pistolului se va destinde. Cei care nu prefera acea incordare datorate iesirii corpului aproape nefiresc peste suprafata apei, moment consumator de energie..., au alternativa ca apropierea fruntii de perete, de blok-start, sa se constituie intr-un preambul al plonjarii energice pe spate si astfel sa inceapa cursa, poate cu o infima restanta dar mai relaxati si deci mai bine dispusi in a inota eficient – alegerea apartine fiecarui spatist conform cu personalitate sa ...

3. decalnsarea startului presupune ca capul, trunchiul si, mai ales, bratele sa execute o miscare de elan (peste cap...) a carui energie sa propulseze corpul energic peste suprafata apei la o distanta cat mai mare de perete.

4. zborul paralel cu suprafata apei trebuie sa fie cat mai razant si, ideal, ar trebui ca cel putin o fractiune de secunda corpul bine extins sa nu aiba contact cu apa; in timpul acestei deplasari barbia este energic adusa spre piept, dupa ce initial s-a avantat mult spre spate.

(grafica FINA – Swimming manual, Seul, 1988)

5. intrarea in apa trebuie sa fie reusita avand corpul bine intins, echilibrat si fara tendi-e de a se misca; imediat dupa intrare inotatorul poate sa initieze o suita de ondulatii delfin pe spate (regulamentar distanta maxima – 15m, marcata cu stegulete) – aceste miscari par a fi mai eficiente dupa start decat inotul Spate propriu-zis iar explicatia vine de la faptul ca ondulatiile au efect propulsiv in ambele sensuri de miscare pe cind la procedeu exista un minus remarcat la miscare de brate (faza de revenire prin aer care are caracter pasiv)