|
DESPRE INOT… |
|
INTRODUCERE. Termeni, notiuni aproape uitate DESCRIEREA ANALITICA A TEHNICII DE INOT SPORTIV ARHIMEDE, NEWTON, BERNOULLI, FROUDE- REYNOLDS .... la INOT DESPRE PRACTICAREA INOTULUI –
ANTRENAMENTUL INOTUL – mijloc de salvare si prevenire a accidentelor
in apa CONCURS, SISTEMUL COMPETITIONAL |
DESCRIEREA ANALITICA A TEHNICII DE INOT SPORTIV EVOLUTIA PROCEDEELOR TEHNICE DE
CONCURS CRAUL/ ‘LIBER’ – ‘FREESTYLE’ Termen
folosit de oficiali, in regulamentele FINA, FRN, pentru a indica acele probe
de inot in care sportivul poate concura folosind, pe toata distanta, orice
fel de miscari, inclusiv cele de bras, sau fluture-delfin cu conditia ca
startul sa fie efectuat de pe marginea bazinului (block-start). Deoarece
tehnica de inot craul s-a dovedit a fi cea mai rapida in fata celorlalte
procedee, probele de ‘liber’ sunt parcurse la – ‘libera alegere’ a concurentului, ceea ce
reprezinta optiunea pentru tehnica Craul (*) Termenul
a fost adoptat de FINA in ideea democratica si de ‘fair-play’ de
a permite accesul larg la intrecerile de inot si a celor care nu ‘stiu’ sa inoate bras (un procedeu foarte tehnic si deci mai greu de invatat...)sau
alte procedee in spiritul respectarii stricte a regulamentului de inot.
Este cel mai rapid procedeu de inot sportiv, cu el se concureaza in
cele mai multe probe de concurs (amatori): 5o, 100, 200, 400, 800, 1500 si in
probele de maraton acvatic, triatlon, pentatlon modern etc. El a fost demonstrat in 'premiera' in
1893 de copilul inotator, australian Alik Wichmann, care, la numai 12 ani,
imitand miscarile alternativ‑continue ale picioarelor, observate la
inotatorii bastinasi din Ins. Rubiana, Arh. Solomon, a reusit sa parcurga
66,66m in... 44,o sec.(ceea ce
reprezenta o performanta buna pentru sec. 19... - 1893); Alik era foarte
talentat, daca ar fi participat, peste trei ani, la primele JO Athena 1896,
cu certitudine l‑ar fi intrecut pe Alfred Hajos Gutmann (Ungaria) care
a reusit cu 1.22,o la 100 m liber sa devina primul campion olimpic autentic
la inot.... --------------------------- *[singura
precizarea regulamentara care ar conduce la folosirea procedeului craul este
cea care se refera la ultimul procedeu folosit in probele de inot
mixt-individual, care pretinde ca tehnica adoptata la ultimul procedeu sa fie
alta decat cea de inot Spate, Bras sau Fluture] Antrenorul australian A.Farmer,
frapat de asemanarea noilor miscari cu cele de tarare s‑a exprimat "Loock
a the kid... he crawled..."(``Uite la pustiul ala cum se
taraste...``); se pare ca meritul de a fi fost primul care a folosit
acest termen ii apartine celebrului om politic si savant american Benjamin
Franklin, care in lucrarea "How to becomme a skilfull swimmer in a
short time"(``Cum sa devii inotator indemanatic in
timp scurt ``), 1769, foloseste termenul 'to crawl' pentru a
indica cum sa fie invatat inotul atunci cind te afli intr‑o apa adanca ( cu referire la ’dog padle’ – ’caineasca’ pe limba noastra...) Tehnica
de inot 'Crawl' a fost precedata de tehnica 'Trudgeon'
(**);tehnica ce continea miscari alternative cu bratele insotite de forfecari
laterale, puternice efectuate cu picioarele, forfecare ce aparea dupa fiecare
intoarcere a capului pentru inspiratie.
Aparitia noii coordonari a socat opinia publica engleza sensibila la
activitatea de inot; la unele intreceri a fost, pur si simplu, interzis
alaturi de procedeul bras; totusi 'noul' s‑a lansat, la inceput ca
tehnica de sprint, apoi ca tehnica de inot‑fond;
Probele astfel disputate s‑au
numit 'probe de inot liber' (nage
libre, freestyle) ‑ adica probe in care inotatorul poate alege ori
ce tehnica; de regula este preferata tehnica craul care, practic, este cea
mai rapida coordonare de inaintare prin apa, dar, teoretic pot fi folosite
ori ce fel de miscari.
La randul ei, tehnica 'Trudgeon'
a fost precedata de inotul 'Over' care deriva din tehnica bras; cei
care nu puteau deprinde simetria miscarii de picioare bras au practicat 'un
bras pe‑o parte', cu respectiva foarfeca de picioare si o miscare
asimetrica de brate.
Nicolas Winmann, in prima lucrare despre inot (1538 !), face aprecieri
interesante despre deosebirea dintre 'inotul pe piept' si cel 'pe o parte'
care 'este obositor si inestetic'...; ' Alura'
de a inota cu miscari alternative era cunoscuta inca din plina antichitate: -
dovada este chiar hieroglifa care deservea notiunea 'a inota' la egipteni
care este de fapt o idiograma sugestiva a acestor miscari caracteristice ------------------ (**)(dupa numele inovatorului ei John Trudgeon,1875, care l‑a randul
sau o numea 'inot spaniol' pentru faptul de a o fi invatat de la indienii sud‑americanii
intalniti in calatoriile sale de marinar prin coloniile Regelui Spaniei...)
Acest
lucru este cu atat mai interesant cu cat este bine stiut ca egiptenii
cunosteau chiar la perfectiune, tehnica denumita de noi 'bras', dar, la
'concurenta', cele doua tehnici au permis scribilor sa opteze pentru cea mai
sugestiva reprezentare, adica idiograma inotului craul (vezi Anexa nr.14).
Era moderna a inotului
sportiv este cea de dupa fondarea FINA, 1908. Primul care reuseste sa
parcurga o intreaga proba de 100m cu aceasta tehnica a fost hawaianul Duke
Kahanamoku (1911) care prin 1920 reuseste sa duca recordul mondial la 1.00,4 ‑
putin lipsindu‑i deci, sa fie el primul om capabil sa inoate 100m sub 1
minut...
Gloria i‑a revenit
insa lui Johny Weissmuller (nascut in
1904 la Freidorf in Timisoara...!), care in 1922, la Alameda, USA reuseste
0.58,6; tehnica sa era impresionanta si a fost mult popularizata prin
filmele cu 'Tarzan'... corpul plutea
destul de mult la suprafata, capul era ridicat, bratele alunecau inaintea
inceperii vaslirii ceea ce permitea picioarelor o activitate intensa ( tehnica lui Johny, probabil, a fost mult
influentata de solicitarea regizorului de film care dorea sa aiba evolutii
spectaculoase si pline de acuratete pe pelicula...!).
Johny a devenit modelul clasic de inotator eficient, folosind o
coordonare devenita clasica - 'o respiratie la doua brate si sase batai de
picioare' ( 2/6), tipica pentru inotul de viteza, eleganta si
atragatoare.
Craul‑ul anilor '20 era deja perfectionat, vaslirea cu bratul
intins (circulara, asemanatoare
'zbaturilor' unui vapor) incepe sa piarda teren inlocuita fiind de
vaslirea cu cotul indoit, paralela cu axul lung al corpului (catherpilara, asemanatoare senilei de
tractor sau de tanc);umerii sunt din ce in ce mai bine folositi pentru un
'tempo' de inot suficient de ridicat.
Prin anii '30 craul‑ul este perfectionat de japonezi; ei au
micsorat tempo‑ul bratelor, intensificand, in schimb, lucrul
picioarelor ( mai ales prin 'punerea'
in lucru a fazei ascendente, de ridicare a segmentului intins si cu flexie
plantara pronuntata); bratele aveau astfel lungi momente de alunecare,
astfel japonezii au 'construit' o coordonare de 2/10, adica 'o respiratie
la 2 brate si 10 picioare'. Campionul olimpic la JO Los Angeles 1932 in
proba de 100m liber a fost Miasaky Yasuji, de 14 ani, care a realizat 0.58,00
cu tehnica mai sus descrisa; la editia 1936 finala de 100m liber era
'invadata' de alti 2 japonezi care au ocupat locurile 2, 3 si in serii au
corectat si recordul olimpic.
Perfectionarile japonezilor au fost posibile atat timp cat miscarea bratelor nu ajunse‑se sa fie
inteleasa ca principala forta motrica la inot.
La aceasta convingere s‑a ajuns in anii de dupa terminarea
razboiului atunci cand americanii, incepand de la JO Londra 1948, (Marshal,
Cleveland) au demonstrat eficienta vaslirii cu rotarea interna a bratului din
umar si cu pozitionarea 'sus' / ’inainte’ a cotului ('rotating arm
action'), tendinta imediat preluata si de inotatorii francezi (Alex Jany, George Vallery) si chiar
de romanul Bubsi Novak si el timisorean, din Freidorf.. (acesta
si Titus Groza fiind primii care au inotat sub limita celor 60 sec, in
Romania in 1950)
Treptat, pana la JO Melbourne, 1956 rolul picioarelor s‑a
diminuat, rotarea din umar a transformat vaslirea liniara (catherpilara) intr‑o
miscarea sinusoidala care 'prindea' mai bine apa.
Americanii, cu al lor spirit traditionalist, au cautat sa
perfectioneze craul‑ul respectand coordonarea clasica 2/6; in schimb
australienii, 'sacrificand' traditia au dat 'cale libera' noilor tendinte,
adica au inovat coordonari in care miscarile picioarelor erau mult diminuate;
astfel au aparut inotatori ca Ilse si John Conrads, 1956, specialisti in
probele de fond, care concurau devenind campioni folosind coordonari ca 2/4
('o respiratie la doua brate si patru batai de picioare'), sau chiar 2/2 (George Breen, SUA)
Dupa anii '60‑'70, tehnica s‑a stabilizat in mod cert:
coordonarea 2/6 fiind recomandata pentru probele de sprint 50, 100m iar
cealalta coordonare 2/4 pentru probele de fond.
Dupa 1975 apare conceptul Counsilman despre tehnica de inot, conform
caruia miscarile de inot pot fi apreciate ca fiind o varietate a miscarilor
elicoidale ‑ in mod instinctiv inotatorul cauta, modificand sinusoidal
directia de vaslire, volume de apa aflate in relativa nemiscare, volume
asupra carora va aplica, pe distante mici si durata scurta, forta sa pentru a
obtine o reactiune optima a apei, de fapt acel sprijin care va propulsa corpul
spre inainte. Acum
apare clar ca maximum de eficienta se poate obtine aplicand la fiecare
vaslire o forta cat mai mare- pe sectoare scurte de vaslire (a) si numai dupa
ce s‑a obtinut acest efect, printr‑o cat mai corecta miscare asemanatoare elicei, apare problema
tempo‑ului / vitezei de repetitie (care
daca este prea mare conduce la ’tairea’ apei.., iar daca este prea lent nu-si
justifica prezenta, locul...),
deci a unei pregatirii fizice in apa imbinata cert cu cea mai buna tehnica,
conform graficului de proba (b).
In aceste conditii tehnica de vaslire a fost reformulata; mai ales la Craul cea de a 3‑a faza a
vaslirii sub apa care se 'facea' cu o 'liftare'/ridicare a bratului din apa
(cu cotul indoit) este din ce in ce
mai mult inlocuita cu o impingere energica a apei, avand cotul, bratul bine
intinse la momentul iesirii din apa; la varianta 'liftata', indoirea cotului
ducea la scurtarea parghiei si deci la o diminuare a fortei, la varianta
'biciuita' intinderea bratului rezolva acest inconvenient iar forta vaslirii
creste, deci si capacitatea de a inainta cu energie mai mare, energie care
prin viteza de repetare va putea permite viteze de inot mult mai mari.
De la miscarile de inot efectuate oarecum 'la nimereala' s‑a
ajuns la serii de vasliri deosebit de precise, corecte dar mai ales energice
si astfel, dupa '80 recordurile mondiale au suferit modificari
impresionante.
In aceste conditii
consideram ca eficienta biomecanica a miscarilor de inot poate fi testata
cautand a realiza 'cea mai mare viteza ‑ cu cele mai putine, dar
energice, miscari' (regim care nu
poate fi realizat cu greseli de tehnica !!!).
La ora actuala, forta aplicata in efectuarea vaslirii este mare,
incat, doar cu putin peste aceste valori se poate ajunge la situatia de a
'taia apa', adica la pierderea 'sprijinului' care‑l ofera rezistenta
acesteia. In
ultima perioada ritmul omologarilor de noi recorduri mondiale a cam scazut ‑
este de asteptat ca in viitor 'raspunsul' sa nu provina din capitolul
'tehnica' sau 'pregatire' ci din cel al 'selecției’ biotipului cel mai
indicat de a putea repeta serii de vasliri foarte energice pe durate de timp
cat mai lungi...' ; iar in aceste conditii probabil ca 'modelul inotatorului'
va suferi modificari sensibile ‑ inotatorii secolului urmator vor putea semana cu niste atleti
inalti:subtiri, mladiosi, usori si foarte vigurosi - varianta curenta,
actuala fiind niste 'corpuri ectomorfe', voluminoase, capabile a vasli cat mai energic dar avand parghii /
brate mai scurte, datorita taliei lor mai scunde. .
In ceea ce priveste coordonarea cu respiratia, australienii au lansat
tehnica 'respiratiei bilaterale', adica 'odata la 3 vasliri' sau 'data la un ciclu si
jumatate' (1955‑60); dupa 'voga' facuta, s‑a observat ca aceasta
coordonare este deficitara pentru probele in care datoria de oxigen este mare
(100, 200m) cu toate ca prin simetrie imbogatea cu ceva randamentul
inotatorului.
Performantele la Craul au crescut si datorita continuei perfectionarii a procedeelor de intoarcere
si start. Ýntoarcerea
de inot liber / 'craul' a putut fi perfectionata, dupa anul 1965, cand FINA a facut o 'concesie' dupa mult timp de
'aparare' a canoanelor regulamentare: efectuarea intoarcerilor la 'craul'
fara obligativitatea de a atinge peretele cu mana ci doar... cu 'o parte a
corpului', fapt ce a permis 'omologarea' oficiala a modalitatii de a schimba
sensul de inot prin 'rostogolire'. Se
poate aprecia ca la fiecare intoarcere prin 'rostogolire', corect efectuata,
un inotator mediu castiga cca. 0,5 sec. iar un performer cca. 0,3 sec., in
schimb, gresita executie a 'rostogolirii' poate 'costa' suficient de mult
orice inotator, mai ales la incepatori (aici
se pune problema alegeri optime a momentului cand rostogolirea trebuie sa
devina regulamentar - obligatorie si deci perfectibila...).
Tot de prin anii 1970 se poate vorbi despre aparitia unui nou tip de
start ‑ 'grab-start' sau, in traducere, pentru inot - 'start
furat'.... Varianta
clasica a balansului bratelor presupunea un 'timp' pierdut (mai ales dupa ce balansul a fost
'impodobit' cu o rotare completa a bratelor de 360 grade..), tot
americanii au preferat, pur si simplu, sa sara, sa plonjeze direct in apa, de
parca ar fi 'furat' startul..., 'economisind' din timpul de start multe
zecimi de secunda. Ceea
ce este important la noul 'model' de start este ca 'el' nu pierde vremea cu
fel de fel de trucuri ci indeamna inotatorul sa 'intre' direct in 'concurs',
plonjand superficial, la mica adancime, si, mai ales, incepand 'parcursul'
cat mai repede posibil. Tehnica actuala folosita
de 'stelele' inotului (deci tehnica
adaptata la efortul maximal de concurs) ne arata un inotator care
inainteaza destul de scufundat (1); acest fapt permite efectuarea unor
vasliri cat mai adanci si deci, mai puternice (a) iar, in acelasi timp,
scufundat fiind, corpul devine sensibil mai usor si deci, mai lesne de
propulsat in apa (b). Tempo‑ul
de inot este mai scazut, mai rar (2) in comparatie cu alti ani sau alte
perioade; acest fapt se datoreaza atat cresterii fortei de vaslire (a) cat si
a unui regim economic de miscare, dedus din tehnica fara greseli (b).
(*grafica
Science of swimming, J. Counsilman, Bloomington, Iova,1974) [kinograma
unui ciclu de inot Craul vazut din profil si din plan frontal] Acestui
'tempo' optim‑diminuat ii corespunde o crestere, direct proportionala,
a 'Lungimii Unitatii de Vislire' ( LUV
‑ se calculeza impartind distanta inotata la numarul de cicluri),
maniera convenabila inotatorilor cu talie inalta. Tehnica
si tempo‑ul astfel descrise servesc manifestarea permanenta a
constantei de inot (3), atat ca corectitudine tehnica cat si ca parametrii de
efort; acest regim este obtinut dupa ani multi de exersare cu rabdare
neclintita a unor 'zone de efort' la parametri accesibili pentru
a obtine 'reactii' constante de adaptare la efort. De
ex., la proba de 100m ‑ apropierea intermediarului '2' la valorile
primului bazin, la probele de fond ‑ obtinerea efectiva a constantei la
fiecare intermediar (vezi graficul
probei de 1500m masculin in compania lui Vl.Salnikov, primul om care a
parcurs distanta cu o medie sub limita psihologica a 'minutului'.), iar
la proba de semifond (200m), mai ales in compania fetelor, s‑a remarcat
( in toate probele de 2oom, indiferent
de procedeu..), un grafic de efort comun ce poate fi redat astfel: de la 0 la 50m‑intermediarul 1 / valoarea I, ex.: 31 sec. 50m la 100m ‑intermediarul 2/ valoare III, ex.: 33 sec. 100m la 150m‑intermediarul 3/ valoare IV, ex.: 34 sec. 150m la 200m‑intermediarul 4/ valoare II, ex.: 32 sec. Timp total
........................................................... 2.10,oo
Pentru noi
romanii, 'craul'‑ul este important deoarece ne‑a prilejuit o
satisfactie rarisima: la inaugurarea in programul tehnic de concurs a noii
probe de 5o m liber (CM Madrid 1986) Tamara Costache (Ploiesti) a ocupat
locul I stabilind primul record mondial oficial al acestei probei cu timpul
0.25,28. SPATE - CRAUL Este
de presupus ca inca din vechime, omul, in imprejurari legate de viata sau
chiar de invatare a inotului a intuit posibilitatea de a se deplasa folosind
pozitia pe spate. Cu toate ca reprezinta cea mai simpla modalitate de a ’scapa’ de apa (ne referim la respiratie indeosebi...), inotul pe spate nu a
fost atat de apreciat cum a fost adoptat Brasul sau chiar tehnica Craul. Explicatia
poate proveni si din faptul ca odata culcat pe spate subiectul pierde controlul
asupra mediului imediat inconjurator, el nu stie ce se va intampla si deci
fie ca renunta fie adopta o rigiditate care fac sa piarda echilibrul precar
pe care-l poate avea cu apa... Prima
referire la acest mod de a inota apare in lucrarea lui Nicolas Winnmann
(1538) – Colymbete sive de
arte natandi (titlu care noi romanii il putem intelege cu mare usurinta
....), fiind primul manual de inot menit a servi activitatea. Despre
inotul pe spate Winnman facea aprecierea ca ar fi mai folositor decat inotul
pe piept (brust in germana...) fiind mai odihnitor si astfel mult recomandat
la deplasari mai lungi sau in caz de salvare... In
1798, cunoscutul pedagog german GutsMuts in ’Kliene Lehrbuch der
Swimmkunst zum Selbstunterricht’ (Carticica pentru invatarea inotului)
pledeaza, din nou, pentru practicarea cu mai mult interes a inotului pe spate
mentionand valabilitatea acestuia in actiunile de salvare si, atentie, fiind
procedeul cel mai usor de invatat de catre incepatori. Ideea invatarii inotului prin procedeul
Spate a ramas in traditia germana de invatare a inotului de catre copii; ea a
fost reluata in anii 1855 de catre alt devotat al ideii (Herman Ladebek),
apoi reintrodusa in anii 1925 de Karl Wiessner si iata in zilele noastre, in
1970, Karl-Heinz Stikert, incepe lucrarea sa despre inot cu - analiza
procedeului spate ! Aceasta
linie metodica remarcata la specialistii germani ar trebui sa preocupe mai
mult pe instructori, pe antrenorii nostri...! In
a doua jumatate a sec XIX isi fac aparitia primele intreceri de inot, debut
in Anglia. Ýntrecerile se desfasurat mai ales prin procedeul Bras, dar foarte
curand s-a ajuns la inotul Bras pe spate, tehnica care din 1900 (JO Paris)
este regasita in programul intrecerilor de inot. Aparitia
inotului Craul a dus, fireste, cum era de asteptat, la maniera de a inota ’Craul pe spate’, iar din 1912 (JO Stocholm) primul care reuseste sa
parcurga distanta de 100 m spate a fost americanul John Hebner(*). Treptat
americanii au ameliorat tehnica acordand corpului o pozitie mai apropiata de
orizontala apei. Modernizarea
procedeului incepe cu ’era japoneza’ care la JO 1932, Los Angeles (cand
japonezii au castigat toate probele masculine cu exceptia celei de 400m
liber), si la probele de Spate au aparut inotatori care miscau frenetic
din picioare, corpul era bine apropiat de suprafata apei iar bratele erau
conduse, pe verticala, la reperul ’ora 12,00’....
[1956
– spatista Marika Both, Tg. Mures participanta la JO Melburne, antrenor Toth
Pall Iosif, un
foarte bun technician.] Replica
americana nu s-a lasat asteptata si celebrul antrenor Bob Kiphuth il lanseaza
pe Adolf Kiefer cu o tehnica mai energica – tempoul bratelor
foarte crescut, fapt pentru care bratele nu mai intrau in apa la fel ca la
japonezi ci la ‚ora 11 sau 13,00... Kiefer a inovat si
tehnica intoarcerilor si astfel recordurile au inceput sa revina spre
americanii .. Dupa
1945, apare un francez, Georges Vallerey, primul care intuieste ca pentru
cresterea eficientei vaslirii cu bratele este necesar o alungire a conturului
acestei miscari. Asa se face ca a aparut ’vaslirea in val’,
de fapt o miscare de rotare interna a bratului din humerus, avand cotul
indoit alura care a fost imediat aplicata, insusita si la restul procedeelor
de inot sportiv.. Dupa
1970 s-a impus tehnica germanului Roland Matthes; acest inotator avea cca.
2,00 m inaltime, corpul longilin si o mobilitate+suplete exceptionale ; el
putea vasli de la ’ora 12,00’, avea o tractiune in val puternica sustinuta de pendularea
picioarelor cu o mare amplitudine. Dupa
JO Seul 1988, tempoul revine si aduce cu ’el’ biotipuri mai scunde iar, prin o sireata interpretare a
regulamentului de inot – spatistii incep sa parcurga
primii 15 m cu ondulatii delfin pe spate –
miscare care are un efect propulsiv important. Pentru
noi procedeul Spate a fost mereu in atentia antrenorilor, in anii 60 era
reprezentat de numele Cristinei Balaban, apoi au aparut Carmen Bunaciu si
Anca Patrascoiu iar punctul culminant a fost succesul surpriza a Dianei
Mocanu, castigatoare a 2 medalii de
aur la JO Sydney 2000. O
performanta placuta, de data aceasta din partea baietilor este aparitia lui
Florea Razvan, , Farul Constanta antrenor prof. Tavi Tileaga care la Editia
JO Athena 2004 a reusit cucerirea medaliei de bronz la 200m spate...
(*grafica
Science of swimming, J. Counsilman, Bloomington, Iova,1974) [un ciclu de inot spate (vedere laterala,
vedere frontala)] ---------------- *(acesta
folosea o tehnica rudimentara – capul mult ridicat / asa cum mai vedem in meciurile de polo...,
bazinul, soldurile mult scufundate iar genunchii ajungea mult peste suprafata
apei). -------------------- BRAS
Reprezinta
o modalitate veche a oamenilor de a inainta in apa; ca toate miscarile de
inot de altfel, Brasul sugereaza miscari de catarat, de depasire a unui
obstacol (alura comuna incepatorilor
putin instruiti). (*grafica
Trenirovka na pluveta, Liutkanova, Meditin I Sport, 1969, Sofia) Asa cum se remarca din figura
anterioara, tehnica de inot Bras, ne referim a cea care este astazi
acceptata ca "tehnica corecta", este cea mai de timpuriu
practicata. Papirusul
pe care a fost reprodusa aceasta veritabila chinograma are o vechime de cca.
5000 de ani si indica interesul egiptenilor pentru practicarea inotului. Brasul
mai este evocat si de istoricul grec Tucidide (460-395 i.e.n.) care descrie
cum inotau soldatii greci pe sub apa (‘ca niste broaste’)
pentru a ataca portul asediat al Siracuzei.
Totusi, diferitele imagini care evoca practicarea inotului (ornamente pe amfore, monede, etc.) nu
ating gradul de perfectiune (in
reprezentare a tehnicii) pe care il remarcam in cazul egiptenilor,
probabil ca in cultura lor inotul se bucura de mare pretuire.
Un moment important
pentru reprezentarea acestui procedeu este evocarea lui in prima lucrare de
inot (1538) in care autorul Nicolas Winnman, il apreciaza ca cel mai "frumos
si odihnitor" stil in comparatie
cu inotul pe o parte, la fel de indicat pentru a inota si pe spate... Odata cu trecerea anilor Brasul se
raspandeste, mai ales in Anglia si Germania unde, in prima jumatate a
secolului XIX, se organizau competitii profesioniste importante (cursa de 1 mila pe Tamisa, intreceri ale
'taietorilor de sare' din Halle, etc.) la care se inota Bras. Ýn
1817 generalul prusac Ernest von Pfuell a pus la punct o tehnologie de
invatare a miscarilor de Bras pe uscat, in cazarmile soldatilor sub
conducerea unui personal mai putin calificat in invatarea inotului.
(*foto
Sport. Unterrlicht, D.Kuhlmann, Muncken, 1973) Cu
toata popularitatea atinsa, la primele doua editii ale J.O. probele de Bras
nu au figurat in programul tehnic de concurs, de abia in 1904 apare pe
distanta de 440 yarzi, iar din 1908 proba de 200 m, proba de 100 m fiind
adoptata destul de tarziu (1968). Brasul
anilor 1900, brasul clasic cum i se mai spune, avea o tehnica simpla, parca
lipsita de subtilitatile cu care suntem obisnuiti astazi - capul mult ridicat
la suprafata apei, la fel umerii si in general corpul mentinut mult spre
verticala, vaslirile aveau un contur larg, evident putin eficace dar foarte
sigure pentru incepatori, miscarile exacte si precise faceau ca inotatorul sa
execute de cele mai multe ori, miscarile, in mod mecanic. Ýncepand
din anul 1930, favorizati de o serie de imprecizii ale regulamentului, unii
brasisti incep sa readuca bratele inainte – lateral, prin aer,
fapt care a condus la aparitia procedeului fluture. De
fapt, aceasta inovare a izvorat din interesul permanent al brasistilor de a
creste viteza de inaintare la "cel mai lent procedeu de inot", dar
FINA, in 1935 a interzis aceasta solutie, aparand / salvand Brasul de la o
deformare care l-ar fi compromis categoric.
Aceste tendinte au
continuat, astfel ca in perioada 1950-1957 au inceput sa apara brasisti care
concurau inotand portiuni nefiresc de lungi sub apa (vaslirea in acest caz este mai lunga si deci produce cresterea
vitezei) dar "pretul" platit de inotator era prea mare -
inotand in conditii hipoxice organismul era suprasolicitat. Sesizand
acest lucru FINA a interzis brasistilor inotul sub apa ( din 1957 a fost permis doar executarea unui singur ciclu de vaslire
sub apa, fara a respira, dupa start sau intoarcere, obligand astfel
inotatorul sa mentina capul, sau o parte a acestuia la fiecare vaslire pe
suprafata apei). Ýncorsetati de cele mai multe
prevederi, in comparatie cu alte procedee, brasistii continua sa inoveze
tehnica: pentru a castiga viteza corpul trebuia sa adopte o pozitie cat mai
apropiata de suprafata apei iar pentru a reusi acest lucru, inovatorii
brasului au reorganizat coordonarea bratelor cu respiratia; astfel , atunci
cand, in mod firesc bratele termina vaslirea si ca o consecinta a acestei
vasliri corpul se ridica, a fost plasat si momentul inspiratiei. Noua
coordonare, a fost denumita "Bras cu inspiratie intarziata" si a
fost demonstrata din 1963 de japonezi (Osaki Yoshikiko) si americani (Chester
Jastremski) cu care tehnica au ridicat radical tempoul de inot, au beneficiat
de vasliri mai adanci iar ca o consecinta au modificat vaslirea circulara a
picioarelor cu o miscare eliptica, scurta exploziva si eficace.
Brasul "intirziat" a condus
la realizarea unor performante superioare dar permanent expuse la
descalificare prin tendinta de a adopta o pozitie scufundata a capului
imediat dupa efectuarea inspiratiei. Ýnotand
astfel, multi brasisti au inceput sa alcatuiasca suita miscarilor aidoma cu
cele realizate la ondulatiile delfin, dar cerinta de a avea permanent capul
peste nivelul apei impiedica realizarea acestei miscari naturale Timp
de cca 25 de ani brasistii s-au luptat cu Comitetul tehnic al FINA pentru a
obtine permisiunea de a scufunda capul in apa - din 1987 acest lucru a fost
aprobat prin prevederea –‘la fiecare ciclu de
brate inotatorul trebuie sa execute o respiratie’ -
deci, indiferent cat de adanc intra/onduleaza capul in apa, daca el revine
sus la fiecare respiratie inotatorul nu este sanctionat. (
ondulatia delfin este totusi permisa ca o miscare unica, singulara doar dupa
start sau intoarceri, conform cu ultimele precizari ale FINA).
(foto
colectie personala) Brasista
Cristina Stanescu, Dinamo 1966 BRAS SUB APA Dupa
start si intoarcere, regulamentul oficial de concurs FINA permite ca
inotatorul sa poata executa un singur ciclu lung de miscare, fara sa respire,
coordonare ce difera de brasul obisnuit prin faptul ca miscarea bratelor este
executata cu o vaslire prelungita spre coapse, fapt care aduce acestei faze
un plus de viteza, randament. Brasul
subacvatic ar putea fi considerat 'procedeu tehnic' de concurs avand deci o
coordonare diferita de brasul clasic acceptat de regulamentul FINA-FRN. Folosind
aceste miscari sportivul poate rezolva: - o inaintare pe sub apa cel putin
egala cu inaintarea in bras clasic (de
regula se ating viteze mai mari); -
un tempo mai lung si deci odihnitor necesar deci la fiecare intoarcere. Coordonarea are in alcatuirea sa 3 pauze
de alunecare deci si de odihna: 1/ cu corpul perfect intins (imediat dupa start sau dupa intoarcere) pana in momentul cand,
evident, se simte o pierdere importanta a vitezei dupa terminarea impingerii
in perete sau dupa consumarea elanului de start, 2/ dupa care va fi initiata o vaslire
lunga cu bratele pentru a spori iarasi viteza de inaintare sub apa - odata
ajunse langa solduri incepe o noua pauza, pana cand, evident se simte o noua
pierdere de viteza, 3/ dupa care va incepe vaslirea cu
picioarele, la faza de pregatire, palmele se pliaza pe langa piept iar in
momentul vaslirii propriu-zise cu picioarele, vor depasi fruntea alunecand
spre inainte. In
clipa cand capul 'sparge' suprafata apei urmeaza prima miscare in coordonare
clasica (evident, si prima respiratie
regulamentara).
(*grafica
Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988) Deci: Un ciclu de vaslire Bras sub
apa, este permis numai dupa start sau dupa intoarceri; remarcati ca vaslire
bratelor este ampla, pana la solduri, numai atunci poate incepe miscarea cu
picioarele; recent a fost permisa completarea inaintarii cu o singura
ondulare delfin....
(*grafica
Science of swimming, J. Counsilman, Bloomington, Iova,1974) [un
ciclu complet de inot Bras] FLUTURE - DELFIN Cel mai 'tanar' procedeu de inot sportiv, al patrulea in ordinea cronologiei
aparitiei procedeelor oficiale de concurs, are o 'istorie' interesanta: prin
anii1925-26, brasistul german Erich Rademacher, profitand de o omisiune a
regulamentului de tehnica Bras din acea perioada, inota ultimii metri din
proba efectuand faza de revenire a fiecarei vasliri pe un traseu situat
deasupra apei; situatia a generat cresterea numarului celor care procedau la
fel (1933, Henry Myers SUA), fapt care
punea in pericol 'brasul clasic', deoarece prin inovatia amintita viteza de
inot crestea. Pentru
acest motiv in competitii au fost programate probe separate - Brasul clasic
si ultima inovatie, denumita:
'fluture-bras'... Cel
mai 'tanar' procedeu de inot sportiv - 'fluture-bras', va fi recunoscut de
FINA din 1927..., iar din ian.1953, apare recunoasterea oficiala si pentru
tehnica 'delfin' care foloseste ingenios efectul propulsiv dat de combinarea
ondulatiilor corpului (trunchi, picioare) in coordonare cu miscarea
concomitenta de vaslire cu bratele.
(*grafica
American Swimming, ASCA 1991) De la acea data s-a permis
inregistrarea de recorduri cu cele doua modalitati (fluture cu picioare bras sau Fluture cu ondulatii delfin), dar
practica din bazine a dat castig de cauza ondulatiilor delfin care dau
procedeului viteza mai mare si o nota de impetuozitate certa. Dar
- tehnica 'delfin' a fost prezentata pentru prima data in 1935 de catre
antrenorul David Armbruster care prin elevul sau Jack Sieg (Univ. Iowa, SUA)
a reusit performanta notabila de 1.00,2 pe 100 yd. Despre
noua tehnica s-au facut precizari oficiale (vezi articolul "The dolfin-breast Stroke",
Armbruster,Sieg -'Journal of Health and Physical Education, 1935 april 6:24),
dar inovatia a ramas fara ecou. Opinia
publica, din acea vreme, a optat
pentru 'fluture - bras', adica tehnica de inot lansata de germanul Erik
Rademacker dupa 1927, in plus curand au inceput framantarile razboiului, asa
ca atunci cand maghiarii Tibor Acs si Georgy Tumpek au demonstrat noua
tehnica, prin 1951 ..., toata lumea a
crezut ca acestia erau descoperitorii noii tehnici ondulatorii, mai ales ca
Tumpek, mai viguros si mai ambitios, a reusit sa intreaca recordurile
mondiale stabilite de rusul Miniaskin la 100m fluture-bras (1.05,8) ajungand
curand la 1.02,00... Insa adevaratii
inovatorii ai noii tehnici sunt americanii Jack Sieg si antrenorul acestuia
David Armbruster, St. Louis, USA., 1935 ! In
1953, cei doi inotatori maghiari au evoluat la Buc. cu ocazia intrecerilor de
inot din cadrul Festivalului Mondial al Tineretului, ocazie care a prilejuit
inotatorilor nostri sa invete noile miscari ( in acelasi timp, a sosit la Buc. antrenorul vest-german Horst
Hoffmann care invata juniorii nostri aceleasi miscari). Ýn
aceste imprejurari, la scurt timp au aparut 'delfinistii' nostri (in ordinea aparitiei lor : Al.Popescu ,
Mircea Olaru, Valy Medianu, Stefan Kroner s.a.) dintre care nu trebuie
uitate performantele lui Sandu Popescu (Sandu
a reusit o performata care-i conferea locul 3 (1.03,80), iar M. Olaru locul 6
(1.06,10), in ierarhia mondiala in
1954 la 100m delfin, vezi concursul
Rostock, ex-RDG) (probabil
cel mai talentat inotator roman din toate timpurile...) finalist la proba
de 200 m la JO Melbourne, 1956 (2.28,9,
locul VII).
(*foto
colectie personala Al. Popescu, Dinamo Buc.) Tehnica delfin a condus recordul la
1oo m sub pragul celor 60 sec. in 1960 (Larry Larson, SUA), apoi sub limita a
doua minute, in 1976 proba de 200 m (Pyttel Roger, RDG); la fete, prima care
reuseste sa inoate 100 m sub 1 min. a fost Cristine Knacke, RDG in 1977;
recordul la 200 m este inca peste limita psihologica a celor 2 min. Biomecanic
analizate, ondulatiile delfin reprezinta de fapt niste simple pendulari
initiate printr-o succesiune de semi-rotari ale soldurilor in ax transversal
(balans)
(*grafica Swimming manual, FINA TSC,
Seul, 1988) [Acest
aspect reda importanta ondulatiei la nivelul soldurilor] Coordonarea
ce mai eficienta este regasita in formula 'doua ondulatii la un ciclu de
brate si o respiratie' dar coordonarea cea mai mare generatoare de viteza
este regasita in expresia 'o respiratie la doua vasliri cu bratele si (deci) cu patru ondulatii'.... Dar,
la fel ca si la restul de procedee tehnice de concurs, eficienta tehnicii
delfin nu se datoreaza, in principal, ondulatiilor ci bratelor; de-a lungul
timpului au existat multi inotatori de elita care demonstrau coordonari
ciudate, unii chiar fara miscarile ondulatorii despre care vorbeam. Fiind
o miscare naturala, este mai mult ca sigur ca ondulatiile delfin au fost
practicate, cunoscute deci din cele mai vechi timpuri (asa cum rezulta din desenele de pe unele obiecte antice, unde
inotatorul este redat in pozitie simetrica a picioarelor spre deosebire de
altii inotatori, redati cu acelasi prilej, care sugerau bataile alternative
cu picioarele...).
Prima
kinograma a inotului Delfin redata in lucrarea lui Armbruster, 1942
(grafica
– Getyimage, FINA – Aqutics world, Aprilie 2006) --------------------- *[Ýnotatoarea
noastra Pura Stela, pregatita excelent de regretatul Gicu Dimeca, inaintea
JO.Seul 1988 avea pozitia a 2-a in topul mondial cu timpul de 2.o9,73, din
pacate ea nu a rezistat psihic la stresul ultimelor saptamani de pregatire si
a inotat sub posibilitati in finala olimpica,
dar cu 10 ani inaintea ei Geta Cerbeanu
cucerea medalia de argint la CE Juniori la 100m delfin.] ÝNOTUL MIXT-INDIVIDUAL Este
o proba care s-a impus odata cu evoluarea metodicii de pregatire si de
invatarea a celor 4 procedee de inot. Probele
de mixt-individual au aparut dupa anii 1950 si la fiecare olimpiada
organizatorii includeau sau retrageau aceste probe (200, 400, mai nou si 100
in bazin scurt..). Exista
o strategie tipica in probele de inot mixt-individual. Din timpul total
planificat sportivul ar trebui sa respecte urmatoarele procentaje proprii
fiecarui procedeu:
- 22,5% pentru procedeul inot Delfin - 25,7% pentru procedeul inot Spate - 29,3% pentru procedeul inot Bras - 22,5% pentru procedeul inot Craul (aceasta
este si ordinea de parcurgere a celor
4 procedee). Cotele
procentuale au fost comunicate de specialistii canadieni bine reprezentati in
topul mondial la aceasta proba-procedeu.... Atunci
cand un antrenor sau sportiv doreste as evalua graficul de concurs el poate
sa tina cont de aceste valori procentuale. In
probele de Mixt-Individual fiecare procedeu este important… dar Brasul pare cel mai important deoarece acolo o prestatie slaba
se soldeaza cu multe secunde pierdute (Brasul
fiind cel mai lent procedeu iar brasistii exceleaza la probele de
Mixt-Individual.) Este
posibil, pe viitor, pentru cresterea spectaculozitatii, ca regulamentul FINA
sa permita ca fiecare sportiv sa foloseasca o strategie personala in
folosirea ordinii celor 4 procedee.., este o posibilitate de a mari
spectaculozitatea desfasurarii acestei probe. © 2007 Mircea olaru, Despre inot… © 2007 Mircea olaru, Despre inot… |
||
|
|
|
|
